Prezentare generală

1. Cadrul geografic:

Localizată în centrul țării, pe cursurile superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului, Regiunea Centru este străbătută de meridianul de 2500 longitudine estică și paralela de 4600 latitudine nordică. La nivel continental, Regiunea Centru este situată în partea de sud-est a Europei și a Uniunii Europene. Prin poziția sa geografică, Regiunea Centru este bine relaționată teritorial ocupând astfel o poziție privilegiată. Regiunea Centru realizează conexiuni cu 6 din cele 7 regiuni de dezvoltare, înregistrându-se distanțe aproximativ egale din zona ei centrală până la punctele de trecere a frontierelor. Regiunea Centru este formată din 6 județe (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), care însumează o suprafață de 34100 km2 , reprezentând 14,3% din teritoriul țării. Din suprafața totală a Regiunii Centru cea mai mare pondere o ocupă județul Mureș (19,7%), la polul opus fiind județul Covasna (10,9%).

2. Scurt istoric

Comuna Dobârlău, alcătuită din patru localități având rangul de sat formează una dintre cele mai vechi populate zone din aria umanizată a Depresiunii Țara Bârsei. Așezare de oieri, conform tradiției locale, denumirea localității provine de la pastorul Dobre- unul dintre primii locuitori așezați aici în jurul anului 1500, cu puternice legături, inclusiv de rudenie, cu locuitorii din zona Brașovului (Săcele) și de peste munți, în special cu cei din zona Buzăului și zona Teleajenului, localitatea Dobârlău este menționată destul de târziu în atestările oficiale.
Localitatea Mărcuș, este atestată documentar în anul 1505. Preotul Nistor din aceasta localitate păstorea în anul 1733 și cele15 familii de credincioși ortodocși din Dobârlău. Acest fapt este cosemnat în conscripția efectuată în acel an de către episcopul Inocențiu Micu Klein.

Skip to content